Natura în Germania

Natura din Germania cuprinde ființe vii, peisaje și elemente neînsuflețite precum apa, solul, aerul și rocile. Acestea alcătuiesc ecosisteme interconectate, în care orice schimbare poate avea și alte consecințe. Germania are diverse regiuni naturale. Printre acestea se numără coastele Mării Nordului și Mării Baltice, câmpia nord-germană, râuri și lacuri, munți de înălțime medie, păduri, peisaje agricole deschise, precum și prealpii și Alpii. O mare parte din peisajul vizibil a fost modelată de oameni de-a lungul multor secole. Câmpurile, pajiștile, pășunile, pădurile exploatate, digurile și așezările sunt, prin urmare, peisaje culturale, dar pot conține totuși habitate valoroase. Pădurile stochează apă și carbon, protejează solurile și oferă hrană și adăpost multor specii. Râurile, mlaștinile, luncile inundabile, lacurile și zonele de coastă sunt, de asemenea, importante, deoarece rețin apa, filtrează substanțe și susțin comunități de organisme deosebite. Diversitatea speciilor se numește și biodiversitate. Ea cuprinde varietatea speciilor de animale și plante, diferențele dintre indivizii aceleiași specii și diversitatea habitatelor. Protecția naturii în Germania este repartizată pe mai multe niveluri. Federația, landurile, districtele, orașele și comunele îndeplinesc sarcini diferite, iar asociațiile, proprietarii de terenuri, agricultura, silvicultura și voluntarii contribuie la activitățile practice. Printre formele cunoscute de protecție se numără ariile naturale protejate, parcurile naționale, rezervațiile biosferei și parcurile naturale. Acestea urmăresc obiective diferite, de aceea regulile și utilizările permise variază de la o zonă la alta. Natura furnizează apă curată, soluri fertile, hrană, materii prime, răcoare și protecție împotriva unor pericole naturale. În același timp, este afectată de consumul de terenuri, fragmentarea habitatelor, poluare, utilizarea intensivă, speciile invazive și schimbările climatice. O bună protecție a naturii leagă zonele centrale protejate de suprafețe gestionate în mod apropiat de natură și de coridoare pentru deplasarea animalelor și plantelor. Grădinile, parcurile, marginile drumurilor, malurile apelor și terenurile agricole pot contribui, de asemenea, la o rețea mai amplă de habitate.