Religia în Italia

Catolicismul roman a modelat puternic calendarul, arhitectura, arta, instituțiile și sărbătorile locale din Italia. Vizibilitatea sa culturală nu înseamnă că toți italienii cred sau practică la fel. Parohiile, numite în italiană parrocchie (parrocchie), pot organiza slujbe, activități caritabile, activități pentru tineri, festivaluri și spații de întâlnire. Rolul lor diferă între comunități și între familii. Cetatea Vaticanului este un stat suveran separat, situat în Roma, și centrul Bisericii Romano-Catolice. Este strâns legată de istoria și viața cotidiană a Italiei, dar nu face parte juridic din Italia. Italia are și comunități evreiești cu o istorie îndelungată, precum și numeroase comunități ortodoxe, protestante, musulmane, hinduse, budiste și de alte religii. Migrația și schimbările sociale au făcut această diversitate mai vizibilă. Unele persoane sunt laice, ateiste, agnostice, spirituale în privat sau legate de religie mai ales prin obiceiuri de familie. Altele se roagă sau participă în mod regulat la slujbe și respectă practici alimentare, tradiții vestimentare ori reguli de studiu religios. Botezurile, primele împărtășanii, confirmările, nunțile, funeraliile, zilele sfinților și procesiunile pot avea semnificație religioasă și socială. O persoană poate participa la un eveniment de familie fără să împărtășească toate credințele asociate. Clădirile religioase au scopuri și obiceiuri proprii. Îmbrăcămintea potrivită, comportamentul liniștit, zonele cu acces restricționat și regulile privind mâncarea sau fotografierea pot diferi între biserici, sinagogi, moschei, temple și săli comunitare. Libertatea de conștiință le permite oamenilor să adopte, să schimbe, să exprime sau să respingă credințe religioase în cadrul ordinii juridice generale. Conviețuirea respectuoasă presupune să întrebi oamenii de ce au nevoie, în loc să te bazezi pe etichete.