Istoria României

Istoria României este o succesiune îndelungată de contacte culturale și schimbări politice în sud-estul Europei. Teritoriul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră a conectat Europa Centrală, Balcanii și regiunea mai largă. Înaintea stăpânirii romane, în zonă trăiau comunități dacice. Așezările lor fortificate, prelucrarea metalelor, agricultura și tradițiile religioase sunt părți importante ale trecutului antic păstrate în memoria României. Cucerirea romană a unei părți din Dacia a adus administrație, drumuri, orașe, așezări militare și influențe de limbă latină. Româna este o limbă romanică, iar legătura cu Roma este esențială în multe explicații ale identității românești. În Evul Mediu s-au dezvoltat mai multe formațiuni politice, în special Țara Românească, Moldova și Transilvania. Acestea au avut conducători, instituții și influențe externe diferite, inclusiv legături cu Ungaria, lumea otomană, Polonia și teritoriile habsburgice. Țara Românească și Moldova au fost unite sub un singur conducător în 1859, un pas important spre formarea statului român modern. Procesele ulterioare de construire a statului, obținerea independenței și schimbările teritoriale au modelat granițele și instituțiile moderne ale țării. Secolul al XX-lea a adus monarhie, război, schimbări teritoriale, regim autoritar, regim comunist și revoluția din 1989. Aceste evenimente au afectat familiile, proprietatea, educația, religia, industria și memoria publică. Din 1989, România s-a dezvoltat ca stat democratic și s-a integrat tot mai strâns în instituțiile europene. Experiențele mai vechi influențează în continuare discuțiile despre identitate, justiție, limbă și apartenență regională. Istoria nu este doar o listă de conducători și războaie. În România poate fi studiată și prin sate, biserici, clădiri, povești de familie, migrație, mâncare, meșteșuguri, morminte, arhive și amintirile comunităților minoritare.