Istoria Spaniei

Oamenii au locuit în Peninsula Iberică cu mult înainte ca Spania să existe ca țară. Situri preistorice și comunități iberice, celtice, feniciene, grecești și cartagineze apărute mai târziu arată diversitatea culturală timpurie. Stăpânirea romană a unit o mare parte a peninsulei în cadrul Hispania. Drumurile, orașele, dreptul, agricultura și latina au contribuit la formarea societăților și limbilor de mai târziu. După slăbirea autorității romane s-au dezvoltat noi regate, inclusiv regatul vizigot. Controlul politic s-a schimbat în mod repetat și nu a existat o linie simplă, directă, de la Hispania antică la Spania modernă. Începând din Evul Mediu timpuriu, teritoriile conduse de musulmani, cunoscute împreună sub numele de Al-Andalus, au coexistat cu regate creștine aflate în continuă schimbare. Comerțul, conflictele, migrația, studiul și schimburile culturale au legat aceste societăți de-a lungul multor secole. Regatele creștine s-au extins treptat, s-au unit și au concurat. Unirea dinastcă târzie a marilor coroane medievale a întărit monarhia comună, însă teritoriile lor și-au păstrat instituții și identități importante. Monarhia a construit un mare imperiu de peste mări după călătoriile peste Atlantic. Acesta a creat bogăție și legături globale, dar și cucerire, muncă forțată, exploatare, boli, sclavie și efecte de durată în multe societăți. Epoca modernă a adus reforme, războaie, lupte constituționale, industrializare și dezbateri puternice despre monarhie, republică, religie, clasă și autonomie regională. Dezvoltarea a fost foarte diferită în diferite părți ale Spaniei. Secolul al XX-lea a cuprins dictatura, a Doua Republică, Războiul Civil Spaniol și lunga dictatură franchistă. O tranziție ulterioară a instituit democrația parlamentară și un stat descentralizat, alcătuit din comunități autonome. Memoria istorică rămâne importantă în familii și în dezbaterile publice. Monumentele, arhivele, muzeele, numele de locuri și relatările locale pot prezenta trecutul din perspective diferite.