Limba în Spania

Spaniola este limba oficială a statului spaniol și este înțeleasă pe scară largă în toată țara. Este numită frecvent și castellano, mai ales când este deosebită de celelalte limbi din Spania. Mai multe comunități autonome recunosc o altă limbă oficială alături de spaniolă. Acestea includ catalana sau valenciana în teritoriile lor respective, galiciana în Galicia și basca în teritoriile bascofone unde are statut oficial. Denumirile catalană și valenciană au atât o semnificație culturală și politică, cât și una lingvistică. Folosește denumirea consacrată local și nu transforma o conversație obișnuită într-o discuție aprinsă despre identitate. Galiciana este strâns înrudită cu portugheza, dar are propriul standard și propria tradiție literară. Basca, sau euskara, nu este o limbă romanică și are o structură diferită de cea a spaniolei și a limbilor învecinate. Spania are și alte varietăți lingvistice regionale, cu forme diferite de recunoaștere și de folosire cotidiană. O limbă poate fi puternic prezentă la nivel local chiar dacă nu este folosită de toată lumea. Școlile, administrațiile, indicatoarele, presa și instituțiile culturale pot folosi două limbi în teritoriile cooficiale. Modul exact de folosire depinde de loc, instituție și public. Spaniola însăși variază în pronunție, vocabular și ritm de la o regiune la alta. Un accent regional este o varietate normală, nu o formă incorectă de vorbire. Majoritatea interacțiunilor cotidiene pot începe în spaniolă, dar salutarea cuiva în limba locală arată adesea respect. Dacă nu înțelegi, cere calm să continuați într-o limbă pe care o cunoașteți amândoi. Competența lingvistică și identitatea culturală nu sunt același lucru. Cineva se poate identifica puternic cu o limbă fără să o vorbească perfect sau o poate vorbi fluent fără să revendice acea identitate.